Muntenegru 2012 – Budva

Anul trecut am fost intr-un circuit Serbia-Muntenegru-Croatia-Slovenia … A fost frumos, am vazut locuri minunate, dar multe dintre ele doar din mers, din autocar … Asa am admirat, de exemplu si tarmul adriatic al Muntenegrului … De pe soseaua care traversa muntii pe la o altitudine considerabila si in viteza autocarului, am fost informati de catre ghid ca in partea stanga se desfasoara statiunile de pe plaja muntenegreana … Privelistea era cu adevarat deosebita … si ne-a ramas in amintire …

Asa ca anul acesta, cand a venit vremea de concediu, ne-am gandit ca ar fi frumos sa mergem in Muntenegru, sa petrecem o saptamana pe plajele pe care le admirasem de la inaltimea soselei … Am inteles ca Muntenegru are 25 km de plaja …

Zis si facut. Ne-am inscris la agentie si pe data de 18.06 eram cu bagajele in Bucuresti, la statia Izvor, de unde urma sa plecam in excursia aleasa. Am pornit la drum (aveam de parcurs 1250km) la ora 15.30 nu cu un autocar (dupa cum ne gandeam) ci cu un microbuz care urma sa ne duca numai pana la Drobeta-Turnu Severin. Am ajuns la destinatie cam pe la 23.00. Acolo ne astepta autocarul venit din Timisoara, plin pe jumatate cu excursionisti. Am fost preluati cu amabilitate de ghidul care urma sa ne insoteasca pe tot parcursul excursiei, ne-am instalat pe locurile indicate si pe la ora 23.00 am trecut, fara probleme, vama pe podul de la Portile de fier.

Toata noaptea am traversat Serbia. Dimineata pe la 6.00 am ajuns la granita cu Muntenegru. Asa ca pe lumina, am putut admira privelistile salbatice ale canioanelor prin care serpuieste soseaua km intregi. Am trecut pe langa capitala Podgorita si spre pranz am ajuns pe tarmul mult visat, in statiunea Budva. La ora 12.30 eram in fata hotelului unde ghidul ne-a inmanat cheile camerelor si in scurt timp ne-am instalat in camera confortabila, curata si primitoare in care urma sa ne petrecem cele 8 zile de concediu. Budva (capitala turismului in Muntenegru) este un oras mare, cu peste 350 locatii de cazare, si este intr-o continua extindere. La tot pasul apar santiere unde se ridica noi cladiri de vile sau hoteluri. Plaja este f. intinsa (in marea majoritate cu pietricele), frumos amenajata, unde alterneaza zone libere cu zone cu umbrele si sezlonguri (5-6 euro/zi) … Vegetatie si clima mediteraneana … Apa Adriaticei e tare imbietoare, calda, limpede si f. sarata. Pana la plaja se trece printr-o zona de parc, apoi zona de faleza cu multe taverne si terase care alterneaza cu chioscuri de souveniruri si alte maruntisuri la care poti casca gura la fiecare plimbare de seara. Asta daca nu vrei sa vizitezi marile magazine din centru sau nu ramai pe la vreunul din multele localuri din oras pentru a degusta din bucatele specifice (mai ales pe baza de peste), cu vinurile lor Vranak sau Krstac, sau berea locala f. buna Niksicko.

Excursia a fost organizata de agentia Christian Tour. Autocarele cu care am mers dus-intors au fost ok iar soferii de prima clasa. Ghidul (Razvan din Timisoara) a fost f. amabil pe tot parcursul sejurului, ne-a dat informatii utile si interesante iar in cele doua excursii pe care le-am facut din Budva a fost un bun organizator, atent si responsabil …

Noi am avut cazarea la Hotel Mena ***. Un hotel mic dar curat, camera mare, cu mobilier nou, utilata cu AC, frigider, TV, chicineta si baie cu apa calda in permanenta. Am avut si o terasa f. mare cu masa si scaune, unde te puteai relaxa dupaamiaza cu o bere rece sau o cafeluta (daca faceai abstractie de galagia ce se auzea de la terasa hotelului vecin). Micul dejun (bufet suedez, intre orele 7.00-11.00) il luam pe terasa hotelului (mica, dar placuta si racoroasa la prima ora a diminetii), iar cina (19.00-22.00) o aveam asigurata la restaurantul hotelului vecin. Dupa mine mancare suficienta si gustoasa, constand dintr-o supa usoara, un felul doi pe care ti-l alegeai cu o seara inainte din 3 disponibile si un desert (prajitura sau fructe).

Ecebat Canakkale Izmir

Grand Hotel Onder

Efes

Plaja din oras

Ladies Beach

Long Beach

Pamukkale

Complex Comercial

Insula Porumbelului

Flora

Orasul

Pentru filmulete dati click pe link-urile de mai jos:
Prezentare la fabrica de haine de piele
Pe ferryboat spre Canakkale
Efes
Privelistea de la Pamukkale de jos
Privelistea de la Pamukkale de sus
Insula Porumbelului
Long Beach
Privelistea din camera de hotel